Comunitatea romă din Timișoara

Comunitatea romă din Timișoara, deși adesea marginalizată, a modelat orașul de secole. De la căldărari la activiști pentru drepturi, continuă să lupte pentru recunoaștere și un loc pe care să-l numească acasă.

Într-o după-amiază de joi, în cartierul Fabric, sunetul ciocanelor pe cupru se aude dintr-un atelier de pe Strada Ștefan cel Mare. Înăuntru, un meșteșugar rom numit Ionuț modelează o foaie de metal într-un cazan tradițional. A învățat meseria de la tatăl său, care a învățat-o de la al său. Acum, Ionuț este unul dintre ultimii din Timișoara care mai fac aceste vase manual. Cererea a scăzut; importurile ieftine din fabrică au inundat piața. El acceptă comenzi când apar, în mare parte de la familiile de romi mai în vârstă care vor un cazan pentru o nuntă sau un botez. Munca este lentă, plata neregulată. Dar el continuă, pentru că, după cum spune el, 'cuprul își amintește ceea ce noi uităm.'

Timișoara adăpostește o comunitate de romi de secole. Primele înregistrări scrise datează din secolul al XV-lea, când romii erau sclavi în regiunea Banatului. După abolirea sclaviei în 1855, mulți romi s-au stabilit la periferia orașului, în cartiere precum Fabric, Giroc și, mai târziu, în jurul Căii Aradului și Căii Șagului. Astăzi, populația romă a orașului este estimată între 10.000 și 15.000, deși cifrele neoficiale sunt probabil mai mari. Mulți trăiesc în zone segregate la marginile orașului, unde infrastructura este slabă și accesul la servicii este limitat. În ciuda acestui fapt, romii au lăsat o amprentă durabilă asupra culturii Timișoarei – ca fierari, muzicieni și comercianți. Influența lor este țesută în țesătura orașului, chiar dacă adesea trecută cu vederea.

Meșteșuguri care persistă în ciuda dificultăților

Meșteșugurile tradiționale rome din Timișoara includ prelucrarea cuprului, fabricarea cărămizilor și muzica. Căldărarii, cunoscuți ca căldărari, câștigau cândva o pâine producând și reparând obiecte de uz casnic. Astăzi, doar o mână de oameni mai rămân. Unul dintre ei, Gheorghe Ciobanu, conduce un mic atelier pe Calea Șagului. Are 67 de ani și lucrează cu cupru de la 14 ani. 'Pe strada asta eram 20,' spune el. 'Acum am rămas doar eu.' Îmi arată o cafetieră de cupru, gravată cu modele florale. Îi ia trei zile să facă una. Le vinde cu 250 de lei bucata, dar puțini cumpărători vin. 'Tinerii vor oțel inoxidabil. Nu le pasă de tradiție.'

Fabricarea cărămizilor a fost cândva o altă specialitate romă. În secolele al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, familiile de romi din zona Freidorf făceau cărămizi pentru clădirile în expansiune ale orașului. Cuptoarele au dispărut de mult, înlocuite de depozite și blocuri de apartamente. Dar cunoștințele rămân în povești. Maria, o femeie romă de 72 de ani, își amintește cum bunicul ei îi spunea cum amestecau lutul cu paie și îl coceau la soare. 'Era muncă grea, dar era a noastră,' spune ea. Cărămizile pe care le-au făcut încă stau în unele ziduri ale orașului vechi. Nu există nicio placă, nicio recunoaștere. Doar faptul liniștit al mâinilor lor în lut.

Organizațiile rome și lupta pentru drepturi

Timișoara are mai multe organizații rome care lucrează în educație, locuințe și anti-discriminare. Cea mai proeminentă este Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii (CRISS), cu sediul pe Strada Gheorghe Lazăr. Fondat în 2000, CRISS derulează programe after-school pentru copiii romi, oferă asistență juridică și face campanii împotriva evacuărilor forțate. Directorul său, Anca Păun, spune că cea mai mare problemă este locuința. 'Multe familii de romi trăiesc în așezări informale fără apă curentă sau electricitate. Când orașul încearcă să le relocheze, adesea le mută mai departe, departe de locuri de muncă și școli.' În 2023, CRISS a asistat 120 de familii în obținerea unei locuințe legale. Dar lista de așteptare este lungă. 'Nu putem ține pasul,' recunoaște Păun.

O altă organizație cheie este Asociația Femeilor Rome 'Pentru Copiii Noștri', care se concentrează pe violența domestică și sănătatea reproducerii. Biroul său din cartierul Iosefin este o cameră mică cu câteva scaune și un teanc de pliante. Coordonatoarea, Elena, îmi spune că femeile rome se confruntă cu o dublă discriminare – ca romi și ca femei. 'Le este frică să raporteze abuzul pentru că se tem de poliție și de serviciile sociale. Le însoțim la tribunal, traducem, explicăm.' Asociația derulează și un atelier de croitorie, învățând femeile să facă haine pe care le pot vinde. Venitul este modest, dar le dă un sentiment de independență. 'Nu este caritate. Este un început,' spune Elena.

Romii sunt cea mai mare minoritate din Europa, dar în România sunt încă tratați ca străini în propria țară.

Discriminarea rămâne o realitate zilnică. Un studiu din 2022 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a constatat că 41% dintre romii din România s-au confruntat cu discriminare când căutau un loc de muncă și 38% când căutau o locuință. În Timișoara, romii se confruntă adesea cu ostilitate în cafenele, cluburi și chiar în spitale. În 2021, unei femei rome i s-a refuzat intrarea într-o clinică de pe Calea Torontalului pentru că, potrivit personalului, 'arăta ca o cerșetoare'. Cazul a ajuns în instanță și s-a încheiat cu o amendă pentru clinică. Dar astfel de incidente sunt rareori raportate. 'Oamenii sunt obosiți să lupte,' spune Păun. 'Vor doar să trăiască în pace.'

Cultură, muzică și festivalul anual

În ciuda acestor provocări, cultura romă din Timișoara este vie. Muzica este centrală. Orașul a produs mai mulți muzicieni romi cunoscuți, inclusiv formația Taraf de Haidouks, care a câștigat faima internațională în anii 1990. În cartierul Fabric, există încă formații rome care cântă la nunți și botezuri. Una dintre ele, condusă de violonistul Ștefan, repetă într-un apartament înghesuit de pe Strada Ștefan cel Mare. Muzica este rapidă, pasională și plină de tristețe. 'Aceasta este istoria noastră,' spune Ștefan. 'Fiecare notă spune o poveste.'

Din 2016, orașul găzduiește Festivalul Culturii Rome în fiecare septembrie. Evenimentul include concerte, spectacole de dans și expoziții de meșteșuguri. Este organizat de asociația romă locală 'Împreună pentru Viitor' și finanțat parțial de consiliul local. Festivalul are loc în Piața Victoriei și atrage un public mixt – romi și non-romi deopotrivă. 'Este o șansă pentru noi să arătăm cine suntem,' spune organizatorul, Mihai. 'Nu ca victime, ci ca oameni cu o cultură bogată.' Festivalul este mic, cu un buget de aproximativ 50.000 de lei. Dar a devenit o tradiție. Ediția de anul acesta, din septembrie 2024, a prezentat 15 formații și 10 meșteșugari. Participarea a fost estimată la 2.000 de persoane pe parcursul a trei zile.

Festivalul nu este lipsit de controverse. În 2023, un grup de extremă dreapta a protestat afară, ținând bannere pe care scria 'România pentru români'. Poliția i-a ținut departe de piața principală, dar incidentul a arătat că prejudecata nu este niciodată departe sub suprafață. 'Nu vom fi intimidați,' spune Mihai. 'Suntem aici de secole. Nu plecăm nicăieri.'

Pentru mulți tineri romi din Timișoara, identitatea este un echilibru delicat. Vorbesc română la școală și romani acasă. Ascultă hip-hop și manele, un gen de muzică adesea asociat cu romii, dar iubit și de mulți români. Unii se confruntă cu presiunea de a-și ascunde etnia pentru a evita stigmatul. 'Nu spun oamenilor că sunt rom până nu am încredere în ei,' spune Andrei, un student de 22 de ani la Universitatea de Vest din Timișoara. 'Este mai ușor așa.' Dar alții sunt mândri și vocali. Un grup de tineri activiști romi administrează o pagină de Facebook numită 'Roma în Timișoara' cu peste 5.000 de urmăritori. Postează despre istorie, cultură și discriminare. 'Suntem generația care refuză să fie invizibilă,' se arată într-o postare.

Educația este un câmp de luptă cheie. Deși numărul copiilor romi care frecventează școala a crescut, ratele de abandon rămân ridicate. În Timișoara, doar aproximativ 60% dintre copiii romi termină școala primară, comparativ cu 95% din populația generală. Mulți sunt plasați în școli sau clase segregate, o practică pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat-o discriminatorie. CRISS derulează un program numit 'A Doua Șansă' pentru adulții care au părăsit școala devreme. În 2023, 30 de persoane și-au obținut diploma de școală primară prin program. 'Nu este niciodată prea târziu,' spune Păun. 'Dar sistemul nu ar fi trebuit să le fi eșuat de la început.'

Locuința rămâne cea mai vizibilă problemă. În zona Freidorf, aproximativ 200 de familii de romi trăiesc într-o așezare fără drumuri pavate, fără canalizare și cu acces limitat la apă. Casele sunt improvizate, construite din lemn, metal și carton. Iarna, este ger. Vara, căldura este insuportabilă. Orașul a promis să îmbunătățească condițiile, dar progresul este lent. În 2023, a fost instalată o nouă conductă de apă, dar deservește doar jumătate din așezare. 'Încă așteptăm,' spune o locuitoare, Ioana. 'Ei spun că vor ajuta, dar nu vedem mare lucru.'

Rezultatele în sănătate sunt, de asemenea, slabe. Speranța de viață pentru romii din România este cu 10 ani mai mică decât pentru populația generală. Mulți romi din Timișoara nu au asigurare de sănătate, fie pentru că lucrează informal, fie pentru că nu sunt înregistrați la un medic de familie. În timpul pandemiei de COVID-19, comunitățile rome au fost puternic afectate. În așezarea Freidorf, 80% dintre locuitori s-au infectat cu virusul și trei au murit. 'Am fost uitați,' spune Ioana. 'Nimeni nu a venit să ne testeze până nu a fost prea târziu.'

Totuși, există semne de schimbare. În 2024, consiliul local Timișoara a adoptat o nouă strategie pentru incluziunea romilor, cu un buget de 2 milioane de lei pe patru ani. Planul include finanțare pentru educație, locuințe și asistență medicală. De asemenea, se angajează să angajeze un ofițer de legătură pentru romi în biroul primarului. Activiștii romi au salutat mișcarea, dar rămân precauți. 'Am mai văzut strategii,' spune Păun. 'Ce contează este implementarea. Vom urmări îndeaproape.'

Înapoi în atelierul său, Ionuț termină cazanul. Își trece mâna peste suprafața ciocănită, verificând imperfecțiunile. Cuprul strălucește în lumina slabă. Îl va vinde cu 400 de lei, destul pentru a cumpăra materiale pentru următorul. 'Nu este o avere,' spune el. 'Dar este muncă cinstită.' Face o pauză, apoi adaugă: 'Bunicul meu mi-a spus că atunci când faci ceva cu mâinile tale, lași o bucată din sufletul tău în el. Asta înseamnă să fii rom pentru mine.'