Turnul de apă din Timișoara: supraviețuitorul industrial al Iosefinului
Turnul de apă din Iosefin este un cilindru de cărămidă roșie înalt de 48 de metri, cu un rezervor de oțel nituit, construit în 1914 pentru a presuriza apa potabilă a Timișoarei. A supraviețuit demolării din 2007 din întâmplare și a fost restaurat între 2018 și 2020. Acum este un punct de belvedere și un mic muzeu.
Turnul de apă din Iosefin este un cilindru de cărămidă roșie înalt de 48 de metri, cu un rezervor de oțel în vârf, construit în 1914 pentru a presuriza apa potabilă a orașului. Se află la colțul dintre Bulevardul Regele Carol I și Strada Gheorghe Lazăr, vizavi de piața Iosefin, și este ultimul dintre cele patru turnuri de apă industriale ale Timișoarei care mai păstrează rezervorul original. Celelalte au fost demolate între 1965 și 1978. Acesta a supraviețuit pentru că inginerii care au elaborat planul de termoficare al orașului din anii 1970 aveau nevoie de un punct înalt pentru un rezervor de rupere a presiunii și nu s-au ostenit să construiască unul nou. Aceasta nu este o poveste despre conservare. Este o poveste despre infrastructură care a conservat din întâmplare o clădire.
Lucrările de alimentare cu apă ale Timișoarei nu au fost un act de vanitate municipală. În anii 1890, orașul își lua apa potabilă din fântâni de mică adâncime din cartierele Fabric și Iosefin. Epidemiile de holeră din 1891 și 1893 au ucis 340 de oameni. Consiliul orășenesc a comandat un studiu hidrologic firmei de inginerie Zsigmondy și Berger din Budapesta, care a recomandat foraje arteziene în câmpia Begăi și o rețea de distribuție sub presiune. Primul turn de apă, din Fabric, a fost ridicat în 1896. Turnul din Iosefin a venit mai târziu, pe măsură ce orașul se extindea spre vest și presiunea existentă s-a dovedit insuficientă pentru etajele superioare ale noilor blocuri cu patru niveluri de pe Bulevardul Regele Carol I.
De ce Iosefin avea nevoie de propria presiune
Iosefinul este situat la altitudine joasă. Râul Bega curge la 84 de metri deasupra nivelului mării; platoul Iosefin urcă până la 92 de metri. Turnul din Fabric, de pe malul stâng, nu putea împinge apa pe această pantă fără a suprasolicita conductele din centrul plat. Așa că orașul a construit un al doilea turn pe cel mai înalt teren din cartier, la colțul a ceea ce era atunci Hunyadi út și Deák Ferenc utca. Terenul fusese o cărămidărie, deja proprietatea municipalității, ceea ce a menținut costul la 12.000 de coroane. Turnul în sine a costat 148.000 de coroane, plus 32.000 pentru rezervorul de oțel și 9.000 pentru pompe. Antreprenor a fost constructorul timișorean Károly Gál, după desenele inginerului orașului László Székely. Székely este mai cunoscut pentru Sinagoga Neologă din Cetate, dar turnul de apă este lucrarea de inginerie mai originală.
Turnul este un cilindru din cărămidă manuală, gros de 2,5 metri la bază și care se îngustează până la 0,6 metri sub cornișă. Zidăria nu este decorativă. Ea preia sarcina: rezervorul de oțel are 500 de metri cubi, iar când este plin cântărește 640 de tone. Fundația este un inel de beton lat de 6 metri și adânc de 2,2 metri, turnat într-un șanț săpat manual. Turnul nu are lift. Accesul la rezervor se face printr-o scară spirală interioară cu 212 trepte din fontă, cu un palier la fiecare 24 de trepte. Scara mai există. Treptele sunt tocite la mijloc, ceea ce arată cât de des era inspectat turnul.
Rezervorul este nituit, nu sudat. Capișoanele niturilor se văd de la stradă, la 48 de metri înălțime, dacă lumina este potrivită.
Funcția originală era simplă. Două pompe cu abur într-o magazie de lângă turn ridicau apa dintr-un puț artezian de 120 de metri în rezervor. Apoi gravitația alimenta rețeaua din Iosefin. Pompele funcționau de la 5 dimineața până la 10 seara; rezervorul ținea suficient pentru a acoperi noaptea. În 1923, motoarele cu abur au fost înlocuite cu pompe electrice de la firma Ganz din Budapesta. În 1958, turnul a fost conectat la sistemul central de apă al Timișoarei și puțul a fost sigilat. De atunci până în 1975, turnul a servit ca rezervor tampon, netezind vârfurile de presiune din cartierele Iosefin și Fratelia. Nu era un reper romantic. Era o piesă de instalație sanitară.
Restaurarea care nu a fost un muzeu
Până în 2005, turnul pierdea apă. Rezervorul de oțel se corodase la îmbinări; apa se infiltra prin zidărie și îngheța iarna, desprinzând stratul exterior. Compania de apă a orașului, Aquatim, a estimat reparațiile la 1,2 milioane de lei. Clădirea nu era clasată. Nu avea statut de protecție. În 2007, consiliul local a votat demolarea și vânzarea terenului pentru un supermarket. Votul a fost 14 la 9. Demolarea nu a avut loc pentru că licitația nu a atras ofertanți: terenul este prea mic pentru un supermarket și prea incomod pentru locuințe. Turnul a rămas gol.
În 2012, un grup de arhitecți de la Universitatea Politehnica au făcut o expertiză a turnului și au publicat un raport care susținea că structura este solidă, rezervorul poate fi reparat, iar clădirea poate fi reutilizată ca mic muzeu al tehnologiei apei. Raportul nu a costat nimic; universitatea i-a plătit pe expert de credite de curs. Consiliul l-a ignorat timp de patru ani. Apoi, în 2016, orașul a aplicat pentru finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional, iar turnul de apă a fost inclus într-un proiect de 14,6 milioane de lei care acoperea și reabilitarea halei pieței Iosefin și a malului Begăi. Cota turnului a fost de 3,2 milioane de lei, din care 2,7 milioane au venit de la UE, iar restul de la bugetul orașului.
Restaurarea, realizată între 2018 și 2020 de firma timișoreană Constructim, a fost conservatoare. Zidăria a fost curățată cu apă la presiune joasă și rechituită cu mortar de var potrivit celui original. Rezervorul de oțel a fost sablat, petecit și căptușit cu epoxi de calitate alimentară. Niturile au fost păstrate. Scara spirală a fost reparată, nu înlocuită. Un nou pavilion de intrare din oțel și sticlă a fost adăugat pe latura nordică, retras la 3 metri de baza turnului, astfel încât silueta originală să nu fie modificată. Pavilionul conține o casă de bilete, o mică expoziție despre istoria alimentării cu apă a Timișoarei și un lift spre o platformă de observare la 32 de metri. Liftul a fost necesar pentru accesibilitate; este singura adăugire majoră.
Turnul a fost redeschis pe 22 martie 2021, de Ziua Mondială a Apei. Intrarea este 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru studenți și pensionari, gratuit pentru copiii sub 7 ani. Platforma de observare este deschisă de marți până duminică, între 10 și 18, luni închis. Expoziția este în română și engleză. Nu există cafenea. Turnul nu este încălzit, iar scara este rece iarna. Liftul se defectează aproximativ o dată pe lună, potrivit custodelui, de obicei din cauza unui senzor de ușă. Când liftul nu funcționează, turnul se închide, deoarece scara singură nu respectă normele de securitate la incendiu pentru acces public. Aceasta nu este o metaforă. Este un fapt al proiectării clădirii.
Ce se vede de sus
De pe platforma de observare vezi în jos piața Iosefin, canalul Bega și acoperișurile plate ale morilor de textile din secolul al XIX-lea. Spre nord, cartierul Cetate și cupola Sinagogii Neologe. Spre est, zona industrială Giroc și noile depozite logistice. Turnul are 48 de metri înălțime; platforma este la 32 de metri. Într-o zi senină se zărește conturul dealurilor Lipovei, la 25 de kilometri distanță. Priveliștea nu este pitorească. Este un oraș care muncește: tramvaie, depozite de containere, stația de tratare a apei de la Urseni. Acesta este rostul.
Turnul de apă nu este un monument al unui trecut industrial pierdut. Este o piesă de infrastructură păstrată pentru că a fost mai ieftin să o păstrezi decât să o dărâmi. Restaurarea nu l-a transformat într-un muzeu al lui însuși. L-a transformat într-un punct de belvedere funcțional și o mică expoziție, lăsând rezervorul și scara la locul lor. Încă se văd niturile. Încă se poate urca pe scări, deși majoritatea oamenilor iau liftul. Turnul nu pretinde a fi altceva decât este: un cilindru de cărămidă care cândva ținea apă, iar acum ține o priveliște. Dacă vrei un simbol al patrimoniului industrial al Timișoarei, caută în altă parte. Dacă vrei să înțelegi cum a ajuns orașul să aibă apă, du-te în Iosefin și plătește cei 10 lei.