Piețele țăranilor din Banat

Piețele țărănești din Banat nu sunt în Timișoara. Sunt în orașe ca Sânnicolau Mare și sate ca Voiteg, unde producătorii vând ce cultivă. Prețurile sunt mici, vânzătorii sunt bătrâni, iar piața este un calcul al vremii și al supraviețuirii.

Piața Iosefin din Timișoara se umple de lume într-o dimineață de sâmbătă. Dar piețele țărănești din Banat nu se opresc la marginea orașului. Mergeți pe DN6 spre Sânnicolau Mare sau pe DN59 spre Voiteg și găsiți aceleași mese de lemn, aceleași cântare lovite, aceleași bazine de plastic cu roșii. Ce se schimbă sunt produsele: satele vând ce cultivă, iar ele cultivă ce le permit solul și anotimpul.

Piața din Sânnicolau Mare se află în spatele primăriei, la o scurtă plimbare de la autogară. Într-o zi de miercuri la sfârșitul lui iulie se deschide la ora șase. Până la ora șapte sunt vreo douăzeci de producători. O femeie din Cenad vinde ardei – alb, verde și unul lung, galben pal, pe care îl numește „ardei de grădină”. Prețul este de 8 lei kilogramul. I-a adus într-o roabă. Nu există taxă de stand; producătorii plătesc 5 lei pe zi primăriei. Piața nu are acoperiș permanent, doar câteva umbrele. Când plouă, comerțul se oprește.

Produsele sunt simple. Roșiile sunt neuniforme, unele crăpate. Usturoiul este mai mic decât cel din supermarket, dar se păstrează mai bine. Un bărbat din Teremia Mare vinde castraveți, de mărimea pentru murături, cu 5 lei kilogramul. Spune că seceta din iunie i-a tăiat recolta la jumătate. Nu se plânge; constată. Castraveții sunt fermi și reci, ținuți într-o ladă umbrită. Un stand vecin vinde ouă – 1 leu bucata, sau 10 lei duzina. Gălbenușurile sunt portocaliu intens. Vânzătoarea, din Nerău, are cincizeci de găini și două gâște. Gâștele nu sunt de vânzare.

Piața din Voiteg

Voiteg este un sat pe DN59, la aproximativ 30 de kilometri sud de Timișoara. Piața sa este mai mică decât cea din Sânnicolau Mare. Funcționează marți și vineri dimineața într-o piațetă de lângă biserica ortodoxă. Într-o vineri la începutul lui septembrie sunt opt producători. Unul vinde prune – tămâioase, albastre și ovale, 4 lei kilogramul. Altul are nuci în coajă, 15 lei kilogramul. Un al treilea are miere: de acacia, de tei și o miere întunecată de floarea-soarelui care cristalizează în borcan. Un borcan de 900 de grame costă 25 lei. Apicultorul, din Birda, are patruzeci de stupi. Spune că producția de acacia a fost slabă anul acesta din cauza înghețului târziu.

Piața din Voiteg nu are depozit frigorific. Mierea este ținută într-o cutie de lemn căptușită cu ziar. Prunele sunt în lăzi de plastic. O femeie vinde brânză de casă – telemea, albă și sărată, 25 lei kilogramul. O face din lapte de oaie, nu de vacă. Oile sunt din propria turmă de treizeci. Vinde doar vinerea. Până la ora zece dimineața a vândut jumătate. Restul îl duce acasă. Spune că primăria nu percepe taxă, dar nu există robinet de apă și nici toaletă. Biserica le permite vânzătorilor să folosească robinetul ei pentru apă potabilă.

Piața nu este un stil de viață. Este un calcul: ce se va păstra, ce se va vinde și ce a lăsat vremea.

Specialitățile regiunii

Banatul are câteva produse care apar în piețele din regiune. Unul este „roșia de Banat” – o roșie mare, cu coaste, roz când este coaptă, cu coajă subțire și un gust dulce, puțin acid. Nu este o denumire protejată. Se vinde în Sânnicolau Mare, Voiteg și în piețele din Timișoara. La sfârșitul lui august, un kilogram costă 6 până la 10 lei. Nu suportă bine transportul. Cele mai bune se mănâncă într-o zi.

Altul este „ardeiul lung de Banat” – un ardei lung, ascuțit, de la verde pal la roșu, blând, dar cu o ușoară amăreală. Este folosit pentru murături și pentru pasta de ardei numită „zacuscă”. În piața din Sânnicolau Mare, o femeie vinde zacuscă în borcane – 15 lei pentru un borcan de 500 de grame. O face cu ardei copți, vinete, ceapă și ulei de floarea-soarelui. Nu adaugă conservanți. Borcanele sunt sigilate cu capace de metal și un strat de ceară. Spune că se păstrează un an într-o pivniță răcoroasă.

Prunele sunt alimentul de bază discret al regiunii. Banatul are multe livezi bătrâne, iar în septembrie piețele se umplu de soiuri: „Tuleu gras”, „Stanley”, „Bistrițean”. Se vând pentru consum și pentru țuică – rachiul de prune distilat în sate. Un kilogram de prune costă 3 până la 5 lei. În piața din Voiteg, un bărbat vinde țuică în sticle fără etichetă – 10 lei pentru o sticlă de 0,5 litri, sau 20 lei litrul. Spune că are 40 de grade. Nu vinde nimănui care pare sub optsprezece ani. Sticla nu are timbru. Este ilegal să vinzi băuturi spirtoase de casă fără acciză, dar piața tolerează. Poliția vine rar.

Nucile sunt o altă specialitate de sezon. În octombrie, familiile aduc saci la piață. Un kilogram de miez de nucă costă 40 până la 50 lei. În coajă, 15 până la 20 lei. Nucile din Banat sunt mici și uleioase, bune pentru prăjituri. Soiul principal este „Jupânești”. O vânzătoare din Sânnicolau Mare spune că nucul ei are șaizeci de ani și dă 100 de kilograme pe an. Vinde jumătate și păstrează jumătate pentru familia ei.

Economia unui stand de sat

Un producător din piața Sânnicolau Mare poate aduce 50 de kilograme de legume. La un preț mediu de 5 lei pe kilogram, asta înseamnă 250 lei venit. Taxa de stand este de 5 lei. Transportul cu mașina sau tractorul costă 20 până la 50 lei. O zi la piață este zece ore. Netul este poate 150 lei. Este mai puțin decât salariul zilnic într-o fabrică din Timișoara. Mulți producători sunt pensionari. Vând pentru a completa o pensie de 800 până la 1.200 lei pe lună. Pentru ei, piața nu este o afacere; este supraviețuire.

Tinerii lipsesc. În Sânnicolau Mare și Voiteg, vânzătorii au în majoritate peste șaizeci de ani. Copiii lor s-au mutat la Timișoara sau în străinătate. O femeie din Teremia Mare spune că fiul ei lucrează în Germania și trimite bani. Ea vinde ouă și brânză pentru că nu are altceva de făcut. Nu se așteaptă ca nepoții să preia standul. Piața se va micșora odată cu generația ei.

Există și concurență din partea supermarketurilor. În Sânnicolau Mare, un magazin Profi s-a deschis în 2016. Vinde roșii tot anul cu 7 lei kilogramul. Sunt olandeze sau turcești, uniforme și fără gust. Dar sunt ieftine și disponibile. Piața câștigă doar la gust și sezon. În iulie și august, piața este plină. În februarie, este goală. Câțiva vânzători oferă mere păstrate sau legume murate, dar alegerea este subțire. Piața este un eveniment sezonier, nu o instituție permanentă.

Primăriile nu investesc. În Voiteg, piața nu are acoperiș, nici bănci, nici iluminat. Un vânzător spune că primarul a promis o piață acoperită acum zece ani. Nu s-a întâmplat nimic. UE a finanțat unele modernizări de piețe rurale în România, dar nu aici. Piețele din Banat nu sunt pe niciun traseu turistic. Nu apar în ghiduri. Sunt pur și simplu locul unde oamenii cumpără mâncare.

Pentru a vizita, mergeți într-o dimineață de zi lucrătoare. Sânnicolau Mare: miercuri și sâmbătă, de la 6 la 11. Voiteg: marți și vineri, de la 6 la 10. Luați bani cash – nimeni nu acceptă carduri. Un kilogram de roșii este 6 până la 10 lei, un kilogram de prune 3 până la 5 lei, un borcan de miere 25 lei. Piața este un loc pentru a cumpăra, nu pentru a te uita. Vânzătorii nu sunt acolo pentru a sta de vorbă; sunt acolo pentru a vinde. Dacă întrebați despre vreme, vă vor spune. Dacă cereți o reducere, vor refuza. Prețul este prețul. Asta este piața.