Concertele pentru copii ale Filarmonicii Banatul din Timișoara

Concertele pentru copii ale Filarmonicii Banatului încep cu gălăgie și se termină cu o plecăciune. Între cele două, o orchestră cântă fragmente de opt minute pentru câteva sute de elevi de școală primară care, în majoritate, nu au stat niciodată într-o sală de concert.

Concertele pentru copii ale Filarmonicii Banatului încep cu gălăgie. Într-o dimineață de sâmbătă, în Sala Mihai Eminescu de pe Bulevardul Revoluției, câteva sute de elevi de școală primară vorbesc, își aruncă hainele, se ceartă pe locuri. O femeie într-o jachetă închisă la culoare merge în față și întreabă, în română, cine a mai fost la un concert. Aproximativ o treime dintre mâini se ridică. Întreabă cine cântă la un instrument. Mai puțini. Apoi iese orchestra, nu în frac, ci în haine obișnuite, iar zgomotul scade fără ca nimeni să ceară asta.

Seria se numește „Concerte pentru copii” și rulează de ani buni în cadrul programului educațional al Filarmonicii. Biletele se vând la casa de bilete de pe Bulevardul C.D. Loga și costă 10 lei pentru copii și 20 lei pentru însoțitorii adulți. Sala are câteva sute de locuri; în dimineața la care am participat era aproape plină, cu grupuri școlare pe rândurile laterale și familii împrăștiate prin centru.

Cum este construită dimineața

Formatul este o singură oră, fără pauză. Un prezentator — de obicei un muzicolog sau un muzician cu vechime — vorbește între părțile scurte. Orchestra cântă fragmente, nu simfonii întregi. Programul pe care l-am ascultat a inclus începutul lucrării „Peter și lupul” de Prokofiev — narată în română, cu instrumentele numite înainte de fiecare temă — și o parte din Simfonia „Surpriza” de Haydn, unde prezentatorul le-a cerut copiilor să asculte acordul tare și să ridice mâna când apare. Cei mai mulți au făcut-o. Câțiva au ridicat mâna mai devreme și s-au uitat în jur să verifice.

Materialul este ales astfel încât nicio piesă să nu dureze mai mult de opt sau nouă minute. Nu există programe tipărite pentru copii, dar prezentatorul proiectează imagini pe un ecran în spatele orchestrei: o pasăre pentru flaut, o pisică pentru clarinet, un bunic pentru fagot. Înainte ca fiecare instrument să cânte, muzicianul se ridică. Copiii aplaudă pentru cel care s-a ridicat. Prezentatorul așteaptă.

Nimeni nu le spune copiilor să facă liniște. Liniștea vine de pe scenă, nu din sală.

Ce nu poate face formatul este să prefacă că o oră de stat jos este ușoară pentru un copil de șase ani. Pe rândurile din spate, copiii au alunecat de pe scaune și s-au așezat pe podea. Un băiat de lângă mine a petrecut Haydn cu picioarele prin spațiul din fața lui, apoi le-a tras înapoi când a vorbit toba mare. Prezentatorul nu a comentat. Muzicienii nu au ridicat privirea. Concertul a continuat în același ritm, ceea ce este răspunsul corect. Un concert pentru copii care se oprește la fiecare foială devine un alt eveniment, și unul mai prost.

Muzicienii și sala

Filarmonica Banatului este o orchestră simfonică completă, cu un personal permanent. Muzicienii care participă la seria pentru copii sunt aceiași care cântă la concertele de abonament de seară, nu un ansamblu educațional separat. În dimineața la care am participat, concertmaestrul a condus corzile, iar suflătorii principali au preluat liniile solistice din Prokofiev. Între piese, și-au întors ușor scaunele spre exterior, spre copii, ceea ce este un lucru mărunt și face o diferență.

Sala în sine nu este proiectată pentru copii. Scaunele sunt în pantă, acustica este uscată, iar încălzirea iarna este inegală — cald în față, frig în spate. Filarmonica nu oferă scaune de înălțare. Părinții cu copii foarte mici stau lângă culoar și pleacă dacă au nevoie. Obiectivii, care sunt politicoși, nu îi opresc.

Publicul este în majoritate vorbitor de română. Narațiunea este în română și nu există traducere. Participă câțiva copii de la școlile sârbești și germane din oraș, iar ei urmăresc muzica, dar nu și cuvintele. Filarmonica nu a rezolvat această problemă. Când am întrebat, răspunsul a fost că concertele sunt pentru școlile orașului, iar școlile sunt cu predare în limba română. Acesta este un fapt, nu o politică.

Pentru ce este seria

Scopul declarat nu este de a produce muzicieni. Este de a face orchestra un loc familiar. Copiii care au stat o dată în sală sunt mai susceptibili să vină din nou, cu un părinte, la un concert de familie, iar mai târziu la un concert de seară. Filarmonica urmărește acest lucru în mod informal: concertele de familie atrag unele dintre aceleași fețe. Responsabilul cu educația mi-a spus că cel mai sigur predictor al revenirii unui copil este dacă un adult din familie frecventează deja concertele. Seria pentru copii nu poate crea acel adult. Poate doar să planteze sala în memoria copilului.

Există și o latură practică. Concertele pentru copii sunt programate sâmbăta dimineața, când sala este altfel goală, și aduc venituri din bilete pe care seria de seară nu le aduce. Orchestra este plătită pentru dimineață; muzicienii nu sunt voluntari. Seria nu este caritate. Face parte din sezonul Filarmonicii, listată în același broșură cu Beethoven și Brahms.

Partea inconfortabilă este că concertele nu sunt gratuite și nu sunt ieftine pentru o familie mare. La 10 lei pe copil și 20 lei pe adult, un părinte care aduce trei copii plătește 50 lei, ceea ce este jumătate din salariul minim pe o zi. Filarmonica oferă un număr limitat de locuri gratuite școlilor de stat din Timișoara, alocate prin inspectoratul școlar. Alocarea nu este publicată în detaliu, iar unele școli din satele învecinate nu aplică. Copiii care au cea mai mare nevoie de orchestră sunt adesea cei care nu vin.

Dimineața la care am participat s-a încheiat cu prezentatorul cerându-le copiilor să se ridice și să salute orchestra. Au făcut-o, stângaci, iar apoi orchestra i-a salutat la rândul ei. Copiii au ieșit în șir pe Bulevardul Revoluției, unde tramvaiele circulau și piața era deschisă. Afară erau din nou copii, alergând și țipând. Înăuntru, timp de o oră, fuseseră un public. Atât face seria, și o face fără podoabe.

Pentru un vizitator, concertele pentru copii nu sunt o atracție turistică. Sunt o parte funcțională a vieții muzicale a orașului, ținute în română, adresate familiilor locale și cu prețuri pentru ele. Dacă mergeți, mergeți pentru că vreți să vedeți cum vorbește o orchestră cu copii de șase ani, nu pentru că este un spectacol. Spectacolul este concertul de seară. Acesta este repetiția pentru el, cu douăzeci de ani mai devreme.